Image Image Image 01 Image Image Image Image Image Image Image Image Image Image
Scroll to Top

To Top

Managementul Resurselor Umane

RESTRÂNGERE DE ACTIVITATE ÎNCEPÂND CU 01.09.2023

În conformitate cu ART. 25 (2) Cadrul didactic titular/debutant prevăzut la art. 21 alin. (4) şi (6)/angajat pe perioada viabilităţii postului didactic/catedrei pentru care nu se poate constitui cel puţin jumătate de normă didactică de predare în specialitate, în conformitate cu documentul de numire/transfer/repartizare pe post/catedră sau pentru care postul/norma didactică de predare nu se mai încadrează în sistemul de normare privind efectivele de preşcolari şi elevi prevăzute de lege, luând în considerare şi reducerea normei didactice de predare pentru personalul didactic de predare în condiţiile art. 262 alin. (4) şi (5) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se află în situaţia de restrângere de activitate.
(3) În cazul apariţiei situaţiilor de reducere de activitate a personalului didactic de predare la nivelul unei unităţi de învăţământ, de completare a normei didactice sau de restrângere de activitate, în etapa de constituire a normei didactice de predare şi încadrare a personalului didactic de predare titular, a cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6)/angajate pe perioada viabilităţii postului didactic/catedrei, situaţii care vizează două sau mai multe cadre didactice titulare/angajate la aceeaşi specialitate, se renunţă, în ordine, la:
a) activitatea prestată de personalul didactic de predare care solicită plecarea din unitate pe motivul reducerii activităţii; în cazul în care două sau mai multe persoane de aceeaşi specialitate solicită plecarea din unitatea de învăţământ, pleacă persoana care întrunește punctajul cel mai mare/media cea mare în urma evaluării;
b) activitatea prestată de personalul didactic de predare care a obţinut calificativul nesatisfăcător sau satisfăcător la ultima evaluare anuală;
c) activitatea prestată de personalul didactic de predare sancţionat disciplinar în anul şcolar curent sau în ultimii 2 (doi) ani şcolari încheiaţi;
d) activitatea prestată de personalul didactic de predare ale cărui specializări dobândite prin studii nu sunt în concordanţă cu postul didactic ocupat/catedra ocupată, conform Centralizatorului;
e) activitatea prestată de cadrele didactice titulare, femei, care îndeplinesc condiţiile legale de pensionare, luând în calcul limita de vârstă şi stagiul de cotizare şi optează pentru pensionare începând cu data de 1 septembrie 2023, la solicitarea acestora;
f) activitatea prestată de personalul didactic de predare titular care împlineşte vârsta de 65 de ani până la data de 1 septembrie 2023;
g) activitatea prestată de personalul didactic de predare angajat cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei;
h) activitatea prestată de cadrele didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) care nu sunt înscrise la examenul naţional de definitivare în învăţământ;
i) activitatea prestată de cadrele didactice debutante prevăzute la art. 21 alin. (4) şi (6) care sunt înscrise la examenul naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2023;
j) activitatea prestată de personalul didactic de predare ale cărui studii nu sunt în concordanţă cu nivelul cel mai înalt al unităţii de învăţământ corespunzător postului didactic ocupat;
k) activitatea prestată de personalul didactic de predare care nu este numit/transferat/repartizat pe nivelul cel mai înalt al unităţii de învăţământ corespunzător postului didactic ocupat, conform documentului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră;
l) în situaţia reducerii numărului de ore la catedrele din învăţământul special, activitatea prestată de cadrele didactice care nu au finalizat studii universitare sau studii postuniversitare cu durata de cel puţin un an şi jumătate, aprobate de Ministerul Educației – studii aprofundate, studii
academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, studii postuniversitare de masterat, cu una din specializările: psihopedagogie
specială, psihopedagogie, psihologie, pedagogie, pedagogie socială, pedagogie specială, psihosociologie, filosofie-istorie (absolvenţi ai promoțiilor 1978-1994) – în concordanţă cu Centralizatorul ori studii universitare de masterat/master în domeniile psihologie sau ştiinţele educaţiei, în concordanţă cu Centralizatorul pentru învăţământul special;
m) activitatea prestată de personalul didactic de predare care nu deţine avizele şi atestatele necesare ocupării postului didactic, conform prezentei Metodologii;
n) în situaţia reducerii numărului de grupe/clase sau de ore la clasele/grupele din unităţile de învăţământ în care se şcolarizează alternative educaţionale, activitatea prestată de personalul didactic de predare care nu deţine documentele care atestă parcurgerea modulelor de pedagogie specifice alternativelor educaţionale care se şcolarizează în unitatea de învăţământ respectivă, eliberate de federaţiile, asociaţiile, centrele care organizează alternative educaţionale în România;
o) în situaţia reducerii numărului de ore la clasele/grupele cu predare intensivă/bilingvă sau în limbile minorităţilor naţionale, activitatea prestată de personalul didactic de predare care nu a absolvit studiile în limba în care se face predarea la aceste clase/grupe;
p) activitatea prestată de personalul didactic de predare titular numit/transferat/repartizat în două sau mai multe unităţi de învăţământ preuniversitar, în cazul în care la nivelul uneia dintre unităţi de învăţământ se constată diminuarea numărului de ore;
q) activitatea prestată de personalul didactic de predare titular care a dobândit definitivarea în învăţământ, cu o vechime la catedră mai mare de 5 (cinci) ani, care nu face dovada acumulării în ultimul ciclu complet de 5 (cinci) ani lucraţi efectiv în funcţii didactice de predare sau în funcţii de conducere în unităţi de învăţământ ori în funcţii de conducere sau de îndrumare şi control în inspectoratele şcolare calculat de la data promovării examenului de definitivare în învăţământ, fără a lua în calcul perioadele de suspendare a contractului individual de muncă, a minimum 90 de credite profesionale transferabile, conform art. 245 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare sau a uneia dintre condiţiile prevăzute la art. 82 lit. a)-e) din Metodologia privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

În conformitate cu ART 38 din Metodologia-cadru, lista cadrelor didactice care vor intra în restrângere de activitate începând cu 01.09.2023 se stabilește de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ și se comunică inspectoratului școlar.

ÎN ATENȚIA CADRELOR DIDACTICE!

În perioada 21 februarie – 14 martie 2023 se desfășoară etapa de transfer pentru soluționarea restrângerii de activitate.

Calendarul activităților:

– afișarea listei posturilor: 21 februarie 2023
– depunerea cererilor de transfer la inspectoratul școlar: 22-27 februarie 2023
– afișarea punctajelor stabilite de comisia județeană de mobilitate: 28 februarie 2023
– înregistrarea contestațiilor la punctaje: 28 februarie – 1 martie 2023
– organizarea inspecțiilor speciale la clasă/probelor practice/probelor orale: 28 februarie – 3 martie 2023
– soluționarea contestațiilor în CA al ISJ și afișarea punctajelor finale: 2 martie 2023
– depunerea cererilor în vederea obținerii acordului de transfer la unitățile școlare: 28 februarie – 3 martie 2023
– emiterea acordurilor de transfer de către unitățile de învățământ și comunicarea acestora cadrelor didactice și inspectoratului școlar: 6 martie 2023
– depunerea contestațiilor privind acordul de transfer la unitățile școlar: 6-7 martie 2023
– soluționarea contestațiilor: 7-8 martie 2023
– înregistrarea acordurilor de transfer la inspectoratul școlar: 6-9 martie 2023
– ședință publică: 10 martie 2023
– înregistrarea contestațiilor privind soluționarea restrângerilor de activitate: 10 și 13 martie 2023
– soluționarea contestațiilor în CA al ISJ: 14 martie 2022

Participă: cadre didactice titulare care mai au mai puțin de jumătate de normă în specialitate, conform actului de numire/ transfer/ repartizare.

Acte necesare:

Dosarele se  depun DOAR la I.S.J.  si trebuie sa contina:

– cererea de transfer pentru soluționarea restrângerii de activitate si documentele prevăzute de aceasta;
– opisul dosarului, în care este consemnat numărul de pagini (în două exemplare, dintre care unul se returnează candidatului după înregistrarea cererii);
– declarație pe proprie răspundere a directorului unității de învățământ, prin care se confirmă confruntarea cu originalul a tuturor documentelor certificate ”conform cu originalul”.
OBS: Pentru posturile publicate (marcate cu DA) în rubrica ”cu acordul unității”, ESTE OBLIGATORIU ca titularul să obțină acordul de transfer prin restrângere de activitate de la unitatea de învățământ respectivă.

Notă:  În situația în care un cadru didactic aflat în restrângere de activitate refuză să își întocmească dosarul, conducerea unității în care este titular întocmește dosarul acestuia și îl depune la comisia județeană de mobilitate.

Documentele se depun în ordinea indicată, într-un dosar de plastic cu șină, fără folii.
Documentele neconsemnate în opis nu se iau în considerare.

 

Nu se primesc dosare incomplete sau în afara perioadei din calendar,
După înregistrare, dosarul nu mai poate fi modificat/completat.

Coperta dosar transfer RA

Cerere transfer prin restrangere de activitate

Cerere acord transfer (unitate)

Fisa_evaluare_conf_ Anexei 2, an 2023

2023-2024_Adeverinta post

Declaratie director

 

Punctaj inițial RESTRÂNGERE

 

Rezultate inspectii la clasa restrangere activitate

MENȚINERE ÎN ACTIVITATE, CA TITULAR, ÎN FUNCȚIA DIDACTICĂ, PESTE VÂRSTA DE PENSIONARE

În perioada următoare se va defășura conform calendarului mobilității personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar, etapa de menținere în activitate a personalului didactic, ca titular, la cerere, în funcția didactică, peste vârsta de pensionare, conform art. 29 din OME 6218/2022.
ART. 29
(2) Condiţiile legale de pensionare, luând în calcul limita de vârstă şi stagiul de cotizare, la data de 1 septembrie 2023, sunt:
a) pentru femei, vârsta la ieșirea la pensie, 62 de ani şi o lună, 32 de ani şi 3 luni stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare;
b) pentru bărbați, vârsta la ieșirea la pensie, 65 de ani, 35 de ani stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare.
(3) Cadrele didactice titulare, femei, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (2) lit. a), precum şi cadrele didactice, femei, care au avut calitatea de personal didactic de predare titular, reîncadrate în funcţia de personal didactic de predare, în anul şcolar 2022-2023 cu condiția suspendării pensiei pe durata reîncadrării, care nu împlinesc 65 de ani până la data de 1 septembrie 2023, pot opta, în scris, fie pentru menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, conform prevederilor art. 284 alin. (11) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, fie pentru pensionarea începând cu data de 1 septembrie 2023. Opţiunea se adresează, în scris, consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, până la data de 20 ianuarie 2023. Cadrele didactice titulare, femei, care optează pentru menţinerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, beneficiază de toate drepturile personalului didactic titular.
(4) Personalul didactic de predare titular din învățământul preuniversitar, cu gradul didactic I sau cu titlul științific de doctor, care până la data de 1 septembrie 2023 împlinește vârsta de 65 de ani, efectuează stagiul minim de cotizare și dovedește competență profesională deosebită, a obținut calificativul „Foarte Bine” și nu a fost sancționat disciplinar în ultimii 5 (cinci) ani școlari încheiați, poate fi menținut în activitate ca titular, în funcția didactică până la 3 (trei) ani peste vârsta de 65 de ani, la cerere, conform prezentei Metodologii.
(5) La etapa de menținere în activitate ca titular, în funcția didactică, peste vârsta de pensionare, participă și personalul didactic de predare, care a avut calitatea de personal didactic de predare titular, reîncadrat în funcția de personal didactic, în anul școlar 2022-2023, care se încadrează în prevederile alin. (4).
(6) Personalul didactic de predare care se încadrează în prevederile alin. (4) și (5) se adresează, în scris, consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, până la data prevăzută în Calendar. Profesorii din centre și cabinete de asistență psihopedagogică și profesorii logopezi din cabinetele interșcolare se adresează CMBRAE/CJRAE în cadrul căruia este normat postul didactic respectiv. Cererile, însoțite de documentele justificative privind activitatea didactică și științifică, se analizează și se aprobă în consiliile de administrație ale unităților de învățământ, în perioada prevăzută de Calendar, în funcție de evoluția demografică la nivel local, de planurile de școlarizare, de dinamica resurselor umane, de politicile de personal și de evoluția planurilor-cadru de învățământ
(7) La nivelul unităților de învățământ pot fi aprobate numai cererile cadrelor didactice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) se încadrează în prevederile alin. (4) și (5);
b) posturile didactice/catedrele pe care sunt titulare/reîncadrate, conform documentului de numire/transfer/repartizare pe post/catedră, sunt complete și viabile în anul școlar 2022-2023, luând în considerare și prevederile art. 262 alin. (4) și (5) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
c) la nivelul unității/unităților de învățământ, în care urmează să fie menținute în activitate ca titulare în funcția didactică, nu există reducere de activitate la catedrele pe care cadrele didactice respective sunt titulare/reîncadrate și nu este necesară completarea/întregirea normei didactice de predare a altor cadre didactice, conform prezentei Metodologii, din unitățile de învățământ respective cu ore din catedra pe care sunt titulare/reîncadrate cadrele didactice care se încadrează în prevederile alin. (4) și (5) și urmează să fie menținute în activitate, ca titular, în funcția didactică.
(8 Consiliile de administrație ale unităților de învățământ comunică, la termenul prevăzut în Calendar, inspectoratului școlar și cadrelor didactice acordul/refuzul motivat privind menținerea în activitate, ca titular, în funcția didactică, a personalului didactic de predare care se încadrează în prevederile alin. (4) și (5), în anul școlar 2023-2024.

CALENDAR:
– depunerea și înregistrarea cererilor la secretariatul unității de învățământ – până la 20 ianuarie 2023
– aprobarea/respingerea cererilor privind menținerea în activitate ca titular în funcția didactică peste vârsta de pensionare la nivelul unităților de învățământ și transmiterea către ISJ – până la 25 ianuarie 2023

OBS: Conform art 29, al (12) În condițiile în care, până la data de 1 septembrie 2023, se constată că, din cauza reducerii numărului de ore la o anumită disciplină, nu mai este îndeplinită condiția de la alin. (7) lit. b) sau lit. c), decizia de menținere ca titular se revocă și conducerile unităților de învățământ au obligația de a informa aceste cadre didactice cu privire la încetarea contractului individual de muncă în vederea pensionării.

2023_2024_abel cadre didactice propuse spre aprobare pt mentinere

ÎNTREGIREA NORMEI DIDACTICE DE PREDARE A PERSONALULUI DIDACTIC TITULAR

Etapa de întregire a normei didactice de predare a personalului didactic de predare titular se desfășoară conform art. 24 din OME 6218/2022.

Art. 24 (1) în perioada de constituire a posturilor didactice/catedrelor și de încadrare a personalului didactic de predare titular, consiliile de administrație ale unităților de învățământ au obligația de a analiza posibilitatea de întregire a normei didactice de predare pentru cadrele didactice titulare în două sau mai multe unități de învățământ ori pe două sau mai multe specializări într-o unitate de învățământ/specializare, conform specializării/specializărilor de pe diploma/diplomele de studii, ținând seama de prevederile art. 263 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile prezentei Metodologii și de prevederile Centralizatorului. în structura catedrelor pentru întregirea normei didactice de predare pot fi incluse cel mult 4 (patru) ore opționale săptămânal și, în mod obligatoriu, ore la cel puțin una dintre disciplinele înscrise în documentul de numire/transfer/repartizare. în situația în care se constată posibilitatea de întregire a normei didactice de predare, directorii unităților de învățământ au obligația de a informa, în scris, cadrele didactice titulare în două sau mai multe unități de învățământ ori pe două sau mai multe specializări cu privire la posibilitatea întregirii normei didactice de predare.
(2)   Cererile de întregire a normei didactice de predare se analizează și se aprobă de către consiliul/consiliile de administrație al/ale unității/unităților de învățământ la care cadrele didactice titulare solicită întregirea. Persoana îndreptățită are dreptul de a contesta hotărârea consiliului de administrație al unității de învățământ, printr-o cerere scrisă, adresată inspectoratului școlar, în perioada prevăzută în Calendar. Contestația se soluționează conform prevederilor art. 4 alin. (20).
(3)   Directorii unităților de învățământ înaintează inspectoratului școlar lista cadrelor didactice titulare pentru care s-a aprobat întregirea normei didactice de predare, precum și lista cuprinzând cadrele didactice ale căror cereri au fost respinse, la care se anexează copii ale documentelor de numire/transfer/repartizare și ale actelor de studii în vederea analizării și emiterii deciziilor de întregire. Comisia județeană/a municipiului București de mobilitate verifică situațiile transmise de unitățile de învățământ și întocmește lista finală cuprinzând cadrele didactice titulare pentru care se propune emiterea deciziilor de întregire și le prezintă, spre validare, consiliului de administrație al inspectoratului școlar. Lista finală, validată de consiliul de administrație al inspectoratului școlar, se afișează la inspectoratul școlar la termenul prevăzut în Calendar și, în baza acestei liste, inspectorul școlar general emite deciziile de întregire pentru cadrele didactice titulare.
(4)   În baza deciziei semnate de inspectorul școlar general, directorul/directorii unității/unităților de învățământ încheie actul adițional la contractul individual de muncă al cadrului didactic titular care a fost de acord cu întregirea normei didactice de predare.
(5)   Pentru cadrele didactice titulare în trei unități de învățământ, întregirea normei didactice de predare se poate soluționa în una sau două unități de învățământ, conform alin. (1). Pentru cadrele didactice titulare în patru unități de învățământ, întregirea normei didactice de predare se poate realiza în una, două sau trei unități de învățământ, conform alin. (1). Pentru cadrele didactice titulare pe trei specializări, întregirea normei didactice de predare se poate soluționa în una sau două specializări, conform alin. (1).
(6)   În situația în care două sau mai multe cadre didactice solicită întregirea/completarea normei didactice de predare pe aceeași catedră, departajarea se realizează în baza criteriilor și punctajelor din anexa nr. 2. în situația punctajelor egale, departajarea se realizează după aplicarea, în ordine, a criteriilor prevăzute în Nota de la punctul V din anexa nr. 2, în baza documentelor justificative. Dacă după aplicarea acestor criterii se menține egalitatea, departajarea se realizează luându-se în considerare, în ordine, următoarele criterii:
a)   gradul didactic;
b)   nota/media cea mai mare obținută la examenul pentru obținerea gradului didactic;
c)   dovada acumulării în ultimul ciclu complet de 5 (cinci) ani lucrați efectiv în funcții didactice de predare sau în funcții de conducere în unități de învățământ ori în funcții de conducere sau de îndrumare și control în inspectoratele școlare, de la data promovării examenului de definitivare în învățământ, fără a lua în calcul perioadele de suspendare a contractului individual de muncă, a minimum 90 de credite profesionale transferabile, conform art. 245 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare sau îndeplinirea uneia dintre condițiile prevăzute la art. 82 lit. a)-e) din Metodologia privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5561/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru personalul didactic de predare titular care a dobândit definitivarea în învățământ, cu o vechime la catedră mai mare de 5 (cinci) ani.
(7)   Catedrele complete și cele incomplete solicitate pentru întregirea normei didactice de predare, pe care nu s-au soluționat întregirile de normă didactică a personalului didactic de predare titular, pot fi ocupate pe perioadă nedeterminată în etapele ulterioare ale mobilității personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar, numai în condițiile în care cadrele didactice titulare îndreptățite au refuzat întregirea normei didactice timp de 2 (doi) ani școlari consecutivi.

Rezultate inspecții întregirea normei didactice de predare

SEDINȚE PUBLICE PLATA CU ORA

În conformitate cu art. 94 al. (6), personalul didactic de predare titular în altă unitate de învăţământ, personalul angajat în alte domenii de activitate şi personalul didactic pensionat  încheie contract individual de muncă cu directorul unităţii de învăţământ, în baza avizului  acordat de unitatea respectivă, în perioada prevăzută în calendar, iar inspectoratul şcolar emite decizia de repartizare.

De asemenea, directorul unităţii de învăţământ atribuie, prin decizie, posturile didactice/catedrele/orele rămase neocupate în regim de plata cu ora personalului didactic de predare titular în unitatea de învăţământ.

Ca urmare, pentru toate aceste categorii de personal, ocuparea se face administrativ, fără a fi nevoie de prezența în ședințele din 01-02.09.2022!

La ședințe trebuie să participle doar cei rămași neîncadrați sau care nu au obținut avizele de la unitățile de învățământ!

Programare sedinte publice 01-02.09.2022

CONCURS JUDEȚEAN/TESTARE JUDEȚEANĂ

În conformitate cu prevederile Calendarului mobilității, în perioada următoare se desfășoară concursul județean și testarea județeană.

ÎN ATENȚIA CANDIDAȚILOR ÎNSCRIȘI LA CONCURSUL JUDEȚEAN/TESTARE JUDEȚEANĂ

Proba scrisă se va desfășura în data de 30 august 2022 în cele două centre de concurs desemnate:

  • Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța pentru candidații cu studii corespunzătoare postului
  • Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza” Constanța pentru candidații fără studii corespunzătoare postului

Accesul candidaților în centru se face în intervalul 8.00 – 8.30 pe baza actului de identitate.

Proba scrisă va începe la ora 9.00 și va dura 4 (patru) ore pentru calificați și 3 (trei) ore pentru necalificați.

Proba practică pentru calificați se va desfășura în data de 29.08.2022, conform progrămărilor pe discipline.

Proba de interviu pentru necalificați se va desfășura la Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza” Constanța în data de 30.08.2022, începând cu ora 14.00 .

ANUNT__CONCURS_JUDETEAN_2022

Cerere_Concurs_județean/testare județeană

Programare probe practice TEHNOLOGII concurs județean

Programare probe practice INFORMATICĂ

Programare probe practice EDUCAȚIE FIZICĂ

Programare probe practice ARTE

 

REZULTATE ÎNAINTE DE CONTESTAȚII TESTARE JUDEȚEANĂ

REZULTATE ÎNAINTE DE CONTESTAȚII concurs județean

Anunț-contestații

Rezultate finale dupa contestatii

ANGAJARE ÎN REGIM DE PLATA CU ORA

În conformitate cu prevederile Calendarului mobilității, în perioada următoare se desfășoară etapa de angajare prin plata cu ora pentru cadrele didactice cu specializări în profilul postului solicitat.

Pot participa:
– cadre didactice titulare – pentru angajare în unitatea în care sunt titulare sau în altă unitate cu posturi publicate
– personal cu studii corespunzătoare angajat în alte domenii de activitate
– personal didactic pensionat
– cadre didactice angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată – pentru angajare în unitatea cu care au contract de muncă

Calendar activități:
a) înregistrarea cererilor de angajare prin plata cu ora la unităţile de învățământ: 23-24 august 2022
b) desfășurarea probei orale (interviu): 23-24 august 2022
c) aprobarea cererilor de angajare pentru titularii unității, validarea rezultatelor interviului și emiterea avizelor de angajare prin plata cu ora pentru persoanele din afara unității: 25 august 2022
d) emiterea avizelor de angajare pentru cadrele didactice angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată: 25 august 2022
d) comunicarea listei posturilor ocupate de titularii unității la inspectoratul școlar: 25-26 august 2022
e) comunicarea avizelor de angajare emise la inspectoratul școlar: 25-26 august 2022
f) ședință de repartizare: 1-2 septembrie 2022

Notă: 1. Personalul care solicită angajare prin plata cu ora trebuie să facă dovada studiilor corespunzătoare postului solicitat (specialitate + pregătire psihopedagogică), în caz contrar cererea se respinge.

2. DOSARELE DE ÎNCADRARE ÎN REGIM DE PLATA CU ORA SE DEPUN DOAR LA UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT ÎN PERIOADA 23-24 AUGUST 2022. Cei care NU au primit aviz POT depune dosare de încadrare în regim de PLATA CU ORA în data de 26.08.2022 la Inspectoratul Școlar Județean Constanța în programul registraturii.

Coperta-dosar-plata-cu-ora

cerere PLATA CU ORA

Curriculum-vitae

DETAȘAREA ÎN INTERESUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI A CADRELOR DIDACTICE TITULARE

Detaşarea personalului didactic de predare titular se realizează ţinând seama de prevederile art. 247, art. 248, art. 262 şi art. 263 alin. (1)-(10) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, de condiţiile prevăzute în Metodologie şi de principiile fundamentale prevăzute la art. 3 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Posturile didactice/catedrele rămase vacante/rezervate după derularea etapelor de mobilitate anterioare, precum și cele care devin rezervate în cadrul etapei de detașare în interesul învățământului, se ocupă de cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar prevăzute la art. 5 alin. (1)-(4) din Metodologie, cu respectarea prevederilor art. 5 alin. (5) din
Metodologie, prin detașare în interesul învățământului.
Detaşarea în interesul învăţământului a personalului didactic de predare titular în învăţământul preuniversitar se realizează în baza cererii scrise formulate de unitatea de învăţământ primitoare, pe un post didactic/o catedră vacant(ă)/rezervat(ă) existent(ă) sau care se poate vacanta ulterior la unitatea de învăţământ primitoare până la data de 17 august 2022, cu acordul scris al persoanelor solicitate, conform anexei nr. 14 din Metodologie, cu avizul consiliului/ consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ la care cadrul didactic este titular.
Personalul didactic de predare titular în învăţământul preuniversitar solicitat pentru detaşare depune un acord la unitatea de învăţământ primitoare, însoţit de actele certificate pentru conformitate cu originalul de către directorul unităţii de învăţământ în care cadrul didactic solicitat pentru detaşare şi-a desfăşurat activitatea, însoțit de o copie a documentului de
numire/transfer/repartizare pe post/catedră şi de avizul consiliului/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ la care cadrul didactic este titular.
Profesorii din centre și cabinete de asistență psihopedagogică/profesorii logopezi din cabinetele interşcolare se adresează CJRAE în cadrul căruia este normat postul didactic respectiv.
Cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar, solicitate pentru detaşare în interesul învăţământului pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate care necesită atestate/avize suplimentare, trebuie să posede atestatele/avizele necesare, la data depunerii acordului pentru detaşare în interesul învăţământului la inspectoratul şcolar şi la unitatea de
învăţământ primitoare, conform Calendarului.
Cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar, solicitate pentru detaşare în interesul învăţământului pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate care necesită probă practică/orală, trebuie să promoveze aceste probe conform prevederilor art. 4 alin.(4)-(6) şi alin. (8) din Metodologie.
Detaşarea în interesul învăţământului pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate se dispune prin decizie a inspectorului şcolar general, după aprobarea în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ primitoare/ CJRAE, cu avizul consiliului/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ la care cadrul didactic este titular.
Detaşarea în interesul învăţământului pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate se poate realiza pentru o perioadă de cel mult 5 (cinci) ani şcolari consecutivi.

Informatii cu privire la detasarea in interesul invatamantului

Acord pentru detașare în interesul învățământului

Coperta-dosar-detașare

Solicitare-detasare-interesul-invatamantului-unitate

DETAȘAREA LA CERERE A CADRELOR DIDACTICE TITULARE

Detaşarea personalului didactic de predare titular se realizează ţinând seama de prevederile art. 247, art. 248, art. 262 şi art. 263 alin. (1)-(10) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, de condiţiile prevăzute în Metodologie şi de principiile fundamentale prevăzute la art. 3 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

  • Tipuri de detaşare la cerere:
    a. Detaşare la cerere prin continuitate;
    b. Detaşare la cerere pe baza notei obţinute la concursul naţional;
    c. Detaşare la cerere prin concurs specific.
  • Cine participă la etapa de detaşare la cerere:
    La etapa de detaşare la cerere pot să participe următoarele categorii de personal didactic:
    a. Cadrele didactice titulare din învățământul preuniversitar de stat și particular;
    b. Cadrele didactice debutante din învățământul preuniversitar de stat și particular, prevăzute la art. 21 alin. (4) și (6), înscrise la examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2022, care promovează acest examen.
  • Condiţii generale şi specifice pentru detaşarea la cerere:
    În funcţie de cerinţele postului didactic solicitat şi de caracteristicile postului didactic pe care sunt titulari sau angajaţi ca debutanţi, în condiţiile art. 21 alin. (4, 6) din Metodologie, candidaţii pentru etapa de detaşare la cerere trebuie, la data depunerii dosarului:
     Să deţină avizele şi atestatele prevăzute la art.4 alin. (2) din Metodologie;
     Să solicite, susţinerea probelor orale de cunoaştere a limbii în care se face predarea, după caz, în condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (4-5) din Metodologie;
     Să solicite, susţinerea probelor practice în profilul postului, în condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (6, 9, 11) din Metodologie;
    Pentru detaşarea la cerere nu se susţin inspecţii speciale la clasă. În cadrul etapei de detaşare la cerere se pot ocupa:
     Posturile vacante sau rezervate, existente în lista publică a posturilor didactice din aplicaţia informatică a ministerului educaţiei;
     Posturile rezervate care sunt eliberate în timpul şedinţei de repartizare de către alţi candidaţi care se detaşează la cerere;
     Fracţiuni de normă cu păstrarea unei fracţiuni din catedra la care candidatul este titular.
    Detaşarea la cerere a personalului didactic se dispune anual, prin decizie a inspectorului şcolar general. Un cadru didactic titular poate beneficia de detaşare la cerere pe posturi didactice/catedre pe o perioadă de cel mult 5 (cinci) ani şcolari consecutivi.
    Un cadru didactic titular poate beneficia de detaşare la cerere şi detaşare în interesul învăţământului pe posturi didactice/catedre cel mult 10 (zece) ani şcolari consecutivi.
    Cadrul didactic titular într-o unitate de învăţământ preuniversitar, care a dobândit prin studii două sau mai multe specializări, poate solicita, prin detaşare la cerere, ocuparea unui/unei post didactic/catedre vacant(e)/rezervat(e) sau trecerea într-o altă funcţie didactică, în concordanţă cu specializările dobândite prin studii, conform Centralizatorului, în aceeaşi unitate de învăţământ sau în alte unităţi de învăţământ, în condițiile prevăzute de Metodologie.
    Profesorii titulari pe alte catedre, cu specializări în profilul tehnic, silvic, economic sau agricol, pot ocupa prin detaşare la cerere catedre de educaţie tehnologică.

Informatii detasare la cerere

Fisa de evaluare

Coperta-dosar-detașare

Aviz-detașare

Adeverinta post

Cerere_detasare_la_cerere

← Older
Newer →
1 2 3 4 5 12